Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii în contextul dezvoltării durabile. |
| Scris de Porosnicu Gianina Vera |
|
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL Aspecte economice şi juridice.
Definitia dezvoltării durabile induce ideea că realizarea ei devine fezabilă doar în condiţiile în care între generaţii şi în intereriorul aceleeaşi generaţii se manifestă un spirit asociativ, de toleranţă, solidaritate şi grijă reciprocă; unul în virtutea căruia binele şi bunăstarea unuia nu trebuie, în nici un fel, să afecteze fericirea altuia. Cu alte cuvinte, proiectul dezvoltării durabile duce la optimul lui Pareto. Amintim că sociologul şi economistul italian s-a declarat potrivnic modului în care teoreticienii echilibrului au determinat bunăstarea colectivă ca o sumă aritmetică a bunăstărilor individuale. Considerând că nu se pot adiţiona utilităţi individuale pentru a obţine măsura bunăstării colective pe motivul că, practic, nu se pot face comparaţii interpersonale ale utilităţilor pentru că utilităţile ţin de parametrii personali ai fiecăruia, Pareto şi-a dat seama că optimul, la rându-i, nu poate fi definit nici ca o sumă a utilităţilor individuale dar nici în afara repartiţiei veniturilor; că, în situaţia în care veniturile sunt date, bunăstarea nu poate fi decât relativă. De aici plecând, Pareto defineşte optimul ca fiind aceea poziţie de echilibru de la care plecând, este imposibil de a ameliora situaţia unuia fără a diminua bunăstarea altuia sau altora. Toţi teoreticienii dezvoltării durabile, în grade diferite, fac apel la "optimul Pareto" pentru a explica măsura în care echitatea poate fi susţinută şi realizată odată cu creşterea bogăţiei individuale şi colective. Mai mult, prin extensie la judecata lui Pareto se face apel pentru a se vedea ce rămâne din echitate atunci când cererea populaţiei este raportată la oferta de capital mediu". Pentru a încerca un răspuns în această direcţie plasăm problema la trei rubrici: a) Echitate Între generaţiiProblema echităţii între generaţii este, deopotrivă, una de solidaritate, generozitate dar şi de timp. Spunem aceasta pentru că, din momentul în care emitem pretenţia că suntem atenţi şi vrem să fim şi echitabili cu generaţiile viitoare, atunci problema resurselor, indiferent de natura lor, dar, îndeosebi cele naturale, trebuie să devină o problemă de planificare seculară şi nu anuală sau decenală. Plasarea intereselor generaţiei prezente în faţa celor ale generaţiilor viitoare nu se vrea a fi o sacrificare a celor dintâi. Nu este nici posibil şi nici moral. Fiecare generaţie îşi are timpul ei, interesele ei, nevoile proprii şi matricea culturală care o defineşte. În plus, existenţa unei generaţii este ea însăşi o "resursă" unică. Mai mult decât atât, dreptul la existenţă al generaţiilor viitoare nu poate fi pus sub nici o formă în discuţie. Este un drept care vine de DINCOLO de noi iar accesul la resursa numită Pământ este un drept fundamental al omului, indiferent dată el trăieşte în secolul V sau XXI. Natura sau Dumnezeu au făcut această resursă nu numai unică dar oferită o singură dată pentru toţi, indiferent când ne facem apariţia în lume. |
