Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii în contextul dezvoltării durabile.

Scris de Porosnicu Gianina Vera   

Mai reţinem, în context, şi faptul că cel mai utilizat procedeu de luptă împotriva poluării este PPP (principiul poluatorul plăteşte). Iar cei care poluează şi, deci, cei care plătesc sunt, preponderent, cei bogaţi. Se realizează, pe această cale, echitatea? Greu de răspuns în condiţiile în care măsurarea efectelor negative pe care le produce poluarea este şi ea o problemă. În materie, există numeroase studii. Nici unul nu surprinde însă cu exactitate incidenţa efectelor poluării asupra deprecierii stratului de ozon, a încălzirii planetei etc. Cum am putea, atunci, să repartizăm cu exactitate partea de "contribuţie" la poluare care revine bogaţilor faţă de cea care revine săracilor pentru a stabili, astfel, echitatea?

În al treilea rând, componenţii aceleiaşi generaţii sunt "repartizaţi" în spaţii diferite, aceasta însemnând zone, ţări, continente. La această "repartiţie" omul nu are nici o contribuţie, ea este opera lui Dumnezeu sau a hazardului. Ceea ce poate el face este să se mişte dintr-un loc în altul, în căutarea unui alt loc de muncă sau a unui nou mod de viaţă. Dar această mişcare a lui nu este de anvergură şi nu are semnificaţie în faţa principiului după care fiecăruia îi este predestinat să se nască şi să trăiască într-un loc anume.

În termenii teoriei economice, cererea de mediu nu are, aici, prea mare relevanţă, ea este un dat, cu borne relativ fixe. Cât priveşte oferta de mediu, la scară planetară, ea este foarte diversificată dar şi foarte inegală. E greu dacă nu imposibil să se vorbească despre echitate în acest perimetru. Cât de echitabil este faptul că tânărul John se naşte şi trăieşte în Londra bogată şi curată, Hans în "grădina" numită Austria iar micul Atef în Sahara africană şi, ca urmare a acestor împrejurări, perspectiva lor de viaţă este atât de diferită? Aşezarea" spaţială, la start inechitabilă, a celor care vin în acelaşi timp pe lume este o problemă care, deocamdată, scapă voinţei şi deciziei politice iar strategia dezvoltării durabile nu întrevede nici ea o soluţie.

C. Compensare Între generaţii

Ideea de compensare între generaţii derivă din cea de echitate. Se pleacă, şi aici, de la premisa că resursa Pământ, în condiţiile unui grad dat al cunoaşterii, este limitată şi, ca urmare, prin producţie şi consum, generaţiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conţinut, e nevoie să se pună în funcţiune un mecanism de compensaţie de ale cărei rezultate să profite generaţiile viitoare spre a nu fi văduvite de minusurile produse în resurse de către generaţiile prezente. În general, se pune problema asigurării constanţei unui stoc de capital pentru ca generaţiile viitoare să plece cel puţin de la aceeaşi zestre ca generaţiile prezente, idee pusă pentru prima dată în discuţie de Robert Solow.