Sorgintea legii şi a statului de drept la Friedrich von Hayek

Cu două doctorate, unul în drept (1921), altul în ştiinţe sociale (1925) cu un premiu Nobel pentru economie (1974) şi cu o operă de largă întindere şi respiraţie, Friedrich von Hayek (1899-1992) rămâne unul din marii aristocraţi ai cugetării secolului xx. Personalitate eclectică, în sensul pozitiv al cuvântului, cu abordări ştiinţifice multidimensionale, Hayek poate fi revendicat deopotrivă şi la fel de întemeiat de către jurişti, filosofi, economişti, sociologi, etc. Lucrarea sa de maturitate, Drept legislaţie şi libertate, în trei volume, reprezintă, de altfel, o mărturie a geniului uman consumat cu folos în a realiza o sinteză a ştiinţelor sociale.

Orice descindere realizată de Hayek rămâne generoasă şi inspiratoare. Noi ne oprim, aici, la cea produsă de el pentru a lămuri sorgintea legii şi a statului de drept.

În această direcţie Hayek nu a plecat de pe un teren gol, dimpotrivă, filosofia sa liberală şi-a găsit temeiuri serioase în scrierile lui Mandeville, Spinoza, Locke, Montesquieu, Kant, Tocqueville, Hume, Smith, Mill ş.a. De la ei, şi în principal de la A. Smith şi J. S. Mill Hayek înţelege ce înseamnă ordinea naturală şi jocul legilor naturale. Dar el doreşte să meargă mai departe. Vrea să ştie ce înseamnă libertatea şi cum se manifestă ea în cadrul lui GREAT SOCIETY, a societăţii civilizate aparţinătoare secolului XX. Pentru aceasta îşi construieşte un alt model de analiză, un individ social. Acesta este diferit de individul egoist, rece şi dur din filosifia economică socială şi politică a marilor gânditori clasici. Nu-i lipseşte nici "consideraţia pentru altul" şi nici altruismul. Şi el, individul social, este animat de aceeaşi dorinţă ca şi predecesorul său din prefaţa epocii moderne - satisfacerea intereselor proprii. Schema pe care se mişcă nu este însă a ordinii naturale ci cea a ordinii sociale. Hayek este dispus să accepte logica tehnologiei clasice prin care se poate asigura armonia dintre interesele individuale şi cele sociale. Este pe deplin de acord cu A. Smith care credea cu convingere că urmărindu-şi interesul personal, fiecare individ contribuie la promovarea interesului general mai bine decât dacă şi-ar fi făcut din aceasta un scop şi un plan a prioi formulate. Dar socoteşte că aceasta este doar o dimensiune a surselor ordinii sociale, aceea " ... nefabricată de oameni, care există în mod real... dar care nu se prezintă de o manieră concretă, observabilă, trebuind a fi decelată pe calea intelectului?'. Chiar dacă nu este fabricată de oameni, sau poate tocmai de aceea, este aceasta o sursă demnă de reţinut a ordini sociale, o sursă care-i conferă caracterul necesar de spontaneitate şi în acelaşi timp o înscrie pe ruta armoniei. Numai că armonia socială nu este prestabilită. Ea este un rezultat iar ca să se ajungă la rezultat, şi anume la unul pozitiv, nu este chiar simplu pentru că baza de plecare este, de fapt, o federaţie de interese private aparţinând unor indivizi diferiţi, entităţi particulare, speciale prin însăşi natura umană; natură umană diversă dar şi contradictorie, un joc de greutăţi şi contragreutăţi, de plusuri şi minusuri, un joc în care egoismul sau generozitatea, dorinţa de a munci sau comoditatea, simţul proprietăţii sau detaşarea faţă de câştig şi bogăţie, etc. pot sălăşlui în chiar interiorul aceluiaşi ins. În atari circumstanţe nu e suficient ghidajul «mâinii invizibile» pentru a ajunge la echilibru. Dacă ne-am mulţumi doar cu acest "ghid" tentaţia dominantă ar fi aceea a dulcei anarhii, a libertăţii absolute. Or, în condiţiile în care lumea este formată din oameni imperfecţi şi în care fiecare individ în parte este el însuşi o sumă de contradicţii, oricât de atractivă ar fi anarhia, ea nu e posibilă în lumea reală. Şi nu este posibilă pentru că libertăţile oamenilor pot intra în conflict. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, pentru ca libertatea unuia să nu afecteze libertatea altuia trebuie ca " ... printr-un proces de selecţie să apară anumite reguli care să oblige oamenii să se comporte de o manieră astfel încât să facă viaţa socială posibilă'".