Despre Mine

Cartea de vizita

Am terminat în anul 1993 Liceul “Mihai Eminescu” din Iași, Secția de Filologie-Istorie. În același an, am intrat la Facultatea de Drept a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care am absolvit-o în anul 1997.
Imediat după finalizarea studiilor universitare, am intrat în Baroul de Avocați Vaslui, ca stagiar al renumitului avocat Apostol Vasile, Decan (pe atunci) al aceluiași barou și, concomitent, am fost admisă ca preparator, devenind ulterior asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității ”Petre Andrei” din Iași, la catedra de Drept Economic.
În primii șase ani de profesie, am activat sub numele de domnișoară – Geantău Gianina-Vera, nume sub care mi-am promovat activitatea profesională. De asemenea, articolele științifice publicate în revistele naționale de specialitate au apărut sub numele Geantău Gianina-Vera.
În anul 1990, mi-am finalizat stagiatura ca avocat în cadrul Asociației de Avocați ”Av. Sava Florin și Av. Sava Alexandru”, din Iași, unde l-am avut ca maestru pe domnul profesor universitar, dr. în Drept, avocat Sava Florin.
În același an, mi-am înființat propriul cabinet de avocatură, în cadrul căruia activez și în prezent. Am lucrat în anii de început ca avocat al S.C. Nena S.A., făcând parte din oficiul juridic al cunoscutului grup de firme.
Tot în această perioadă, am desfășurat, ca avocat, activitatea juridică de supraveghere a procedurilor de reconstrucție și refacere a Conacului de la Popești, aparținând familiei princiare Sturdza.
Experiența acumulată mi-a dat posibilitatea să mă angajez în dosare mari de crimă organizată, trafic de droguri, infracțiuni cu un grad ridicat de violență, dosare de mare corupție privind fondurile de stat și fondurile europene și în alte dosare, unele extrem de mediatizate în presa locală și națională.
Ca avocat în mediatizatul caz al clanului Corduneanu, am avut ocazia, alături de toți profesioniștii dosarului, avocați, procurori, judecători, să creăm un caz-școală, după practica din acest dosar dându-se, în anii care au urmat, examene de admitere în profesie.
Am avut, ca urmare a unor procese aflate în atenția presei, intervenții și alocuțiuni în mass-media internațională, alături de personalitățile implicate, cu privire la problema integrării rromilor (două declarații pe radio France International) și numeroase interviuri sau puncte de vedere luate de către revistele de specialitate și de presa națională.
În anul 2012, am apărut în “Enciclopedia personalităților din România, enciclopedia biografică a femeilor și bărbaților contemporani cu carieră de succes din România” (Hübners Who is Who) – Ediția a VII-a.
Am avut mereu și am și în prezent stagiari, care se pregătesc în cadrul cabinetului de avocatură, unii dintre ei devenind fie magistrați, fie avocați cu merite recunoscute.
Întotdeauna le-am fost extrem de recunoscătoare celor care mi-au fost mentori în perioada de început a avocaturii, domnului prof. Sava Florin și domnului prof. dr. Vonica Romul Petru, fost președinte al Tribunalului Iași, fost senator, fost judecător la Curtea Constituțională a României și avocat în cadrul Baroului Iași, personalități cu care am lucrat ca avocat și ca asistent universitar.
Am activat în cadrul Asociației EuroDomus-Iași, care funcționează în România din anul 1995, membră Agora pe lângă Parlamentul European, asociație care se ocupă de încălcările drepturilor omului și de traficul modern de ființe umane, în cadrul căreia am fost director al Departamentului de Apărare a Drepturilor Omului. (D.A.D.O.).
Activez în prezent în cadrul cabinetului propriu de avocatură, fiind în permanență preocupată de perfecționarea pregătirii profesionale, participând la conferințe, simpozioane și întruniri de specialitate.
Specializările de bază sunt: dreptul penal și dreptul asigurărilor, în cadrul cabinetului de avocatură având colaboratori din domeniul dreptului civil, dreptului muncii și dreptului comercial.
În anul 2014, mi-am finalizat Masterul în Management Financiar, cu lucrarea ”Probleme și oportunități privind crearea unui Sistem Financiar Internațional”.
Pe lângă activitatea profesională, m-am implicat în anii 2012-2013 în cadrul Asociației Femeilor Unite din România (www.uwa.ro), al cărei membru sunt, în acțiuni de caritate și evenimente de ajutor social, în colaborare cu fundații și asociații din țările europene, multe dintre evenimente fiind titrate în mass-media locală ca importante acțiuni umanitare.
Alături de cunoscutul doctor Tudor Ciuhodaru, actualmente deputat și promotor al legii “malpraxis-ului”, am avut apariții în presa scrisă și la televiziunile locale din Iași, Bârlad și Roman.
În anul 2017, am acceptat să fiu avocat pentru Clămparu Ioan, cel despre care președintele de atunci al României, Traian Băsescu, a declarat, printr-o ieșire fără precedent în public: ”este cel mai periculos infractor din Europa” și am gestionat juridic toate procesele lui împotriva Sistemului Penitenciar din România, procese ajunse acum la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După acest val de revendicări, făcute pentru drepturile condamnaților din penitenciare, a avut loc revolta din penitenciarele române (în perioada iulie-august 2016), Clămparu fiind liderul acelei revolte. Totul a dus la modificări legislative favorabile celor care execută pedepse (modificări aduse la Legea privind recursul compensatoriu).
În ianuarie 2018, am preluat cazul celebrului Florin Morariu, eroul de la Londra, din atentatul terorist, cel care a dat în judecată statul britanic. Presa locală, națională și mondială (prin agențiile France Presse și Mediafax), precum și radiourile locale au titrat informațiile despre acest proces de interes european, declanșat pe baza legislației antiteroriste din Europa. În iulie 2018, actul de curaj de care a dat dovadă clientul meu Florin Morariu a fost încă o dată recunoscut de oficialitățile britanice, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a acceptând să îi confere eroului de la Londra ”The Queen’s Commendation for Bravery”, decorație cu o valoare incontestabilă. Florin Morariu a devenit, astfel, singurul român deținător al aceastei înalte distincții.
Cazul lui Florin Morariu va rămâne în istoria dreptului britanic. În urma gestului său eroic, Comitetul de Informații și Securitate a Parlamentului Regatului Unit a făcut propuneri legislative pentru protejarea victimelor atentatelor teroriste și pentru ridicarea nivelului de compensații.
Poliția londoneză i-a acordat lui Florin Morariu cea mai înaltă distincție pentru curaj, iar autoritățile locale ieșene i-au conferit cetățenia de onoare a Iașului.
Întreaga presă internațională a aclamat meritele eroului Florin Morariu, preluând punctul de vedere al avocatului, un prezentator de radio numindu-mă chiar “eroul eroului”: BBC (Regatul Unit), Mirror (Regatul Unit), Huffpost (Quebec), The Sun (Regatul Unit), Le petit journal.com (Franța), MailOnline (Regatul Unit), Metro (Regatul Unit), Le Progrès (Franța), RTL info (Franța), The Telegraph (Regatul Unit), Balkaninsight (România), Independent (Regatul Unit).
Anii 2018-2019 au fost anii în care l-am apărat în mai multe procese pe politicianul Andrei Năstase, politician cu reputație europeană, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, cel mai puternic partid de opoziție din Republica Moldova. Procesele au fost purtate împotriva președintelui Igor Dodon, care a încercat anihilarea ascensiunii lui Andrei Năstase, prin publicații care desfășurau o campanie de denigrare a celui care este proeuropean și unionist convins. Andrei Năstase a adresat Cabinetului de Avocatură mulțumiri pe toate posturile de televiziune din Republica Moldova.
După câștigarea proceselor împotriva lui Igor Dodon, a urmat și schimbarea regimului politic din Republica Moldova, politicianul Andrei Năstase fiind numit ministru de interne și viceprim-ministru al Republicii Moldova.
La începutul anului 2020 am intrat în ”Dosarul Revoluției române de la 1989”, dosar istoric, lucrat pe parcursul a 30 de ani, de către Parchetele Militare, dosar care condensează istorie, știință de drept și aduce în comun părerea reputaților profesori contemporani de drept constituțional de la toate universitățile din România.
Cabinetul meu de avocatură are două sedii în Municipiul Iași și un punct de lucru în localitatea Poiana-Teiului, județul Neamț.
În continuare, mă dedic profesiei mele de avocat, clienților și colaboratorilor pe care îi am, încercând mereu să fiu mult mai mult decât consilierul de specialitate, ci și confidentul și apropiatul lor, o persoană responsabilă și loială.

Avocat
Gianina Vera Poroşnicu
Semn_Wat

LEGENDA ADEVARULUI – POVESTE INDIANA

UN PRINŢ A RĂSCOLIT LUMEA PENTRU A GĂSI ADEVĂRUL. DUPĂ LUNGI PERIGRINĂRI L-A GĂSIT ÎNTR-O VĂGĂUNĂ, INCARNAT ÎNTR-O FEMEIE BĂTRÂNĂ ŞI URÂTĂ. FERICIT CĂ L-A GASIT, LA PLECARE A ÎNTREBAT-O CE SĂ LE SPUNĂ OAMENILOR DESPRE EA CA DEPOZITARĂ A ADEVĂRULUI: "SPUNE-LE CĂ SUNT TÂNĂRĂ ŞI FRUMOASĂ!"

AVOCAT

Avocat Gianina Vera Porosnicu

GIANINA VERA POROSNICU

Echipa

Avocat Colaborator

Image1

COLŢA SMARANDA

Mai Mult >

Avocat Colaborator

Image1

NECHIFOR ROXANA IOANA

Mai Mult >

Avocat Colaborator

Image1

COJOCARIU-BERENȚAN ELENA PAULA

Mai Mult >

Colaborator

Image1

LILIANA ŞTEFAN

Mai Mult >

Colaborator

Image1

NICULINA MOCANU

Mai Mult >

Avocat Colaborator

Image1

MARIUS-GEORGEL MĂIREAN

Mai Mult >

Avocat Colaborator

Image1

RADU RUSU

Mai Mult >