Cum a încălcat Vladimir Putin legislația internațională? Avocat: “Arestarea unui copil este abominabilă”
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina scoate la iveală noi fațete halucinante ale dictatorului Vladimir Putin. În lupta sa împotriva democrației și a libertății, Vladimir Putin a ajuns să comită abuzuri inimaginabile, sancționate de întreaga lume civilizată: să aresteze copii a căror singură ”vină” a fost că vor pace. În numele cenzurii politice, a setei de putere și a dorinței de a se așeza într-un fals loc istoric, Vladimir Putin zdrobește inocența copiilor în zdrăngănit de cuști metalice.
Puteți afla cum a încălcat Vladimir Putin legislația internațională în articolul redat mai jos, publicat de publicația online Impact, la data de 03.03.2022:
După postarea ministrului de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba care arată că cinci copii cu vârste de 7 până la 11 ani au fost arestați în Moscova, ca urmare a afișării mesajului „Nu războiului”, am cercetat dacă autoritățile din Rusia, cunoscute pentru atitudinea excesiv de agresivă împotriva protestatarilor, au respectat legislația internațională.
“Arestarea unui copil este abominabilă”
Legislația spune că un copil nu poate fi sancționat pentru convingerile politice ale părinților. Ori exact acest lucru s-a întâmplat când minorii au fost duși cu forța într-o dubă pentru simplul fapt că își însoțeau părinții la un protest. Având în vedere vârsta minorilor nu se poate pune în discuție discernământul, ceea ce face ca autoritățile de la Kremlin să fie responsabile de un abuz grav.
Iată ce ce prevede convenția ONU în privința sancționării minorilor pentru convingerile politice ale părinților:
“Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.”
Avocații spun că abuzul este evident și nu există argumente pentru un astfel de comportament din partea autorităților. În dorința de a manipula percepția publică, Vladimir Putin se face încă o dată responsabil de abuzuri care depășesc litera legislației internaționale.
“Arestarea unui copil este abominabilă, un act care atacă societatea pentru că înseamnă arestarea pentru totdeauna a copilului, adică a viitorului adult care, destul de probabil, va muri cu această traumă. Un copil arestat este o crimă împotriva umanității și un grav atentat la civilizație, adică la educație și conştiința publică.
Arestarea unui copil, chiar și simbolică sau circumstanțială, fie ea și de foarte scurtă durată, este o atrocitate recunoscută de legislația mondială. Clar nu este admisă o astfel de faptă din partea autorităților!
Războiul nu are lege, dar chiar și o lege a războiului nu ar putea fi aplicată copiilor. Copiii sunt un fel de Crucea Roșie a umanității, pe care participanții la un război, prin legile firii, nu îi pot ataca.” a declarat avocata Gianina Poroșnicu pentru impact.ro.
Avocata Bianca-Daniela Ştefan spune că “Avem aproape un secol în istoria umanității în care suntem preocupați de drepturile copiilor, a celor inocenți şi lipsiți de apărare, iar astfel de imagini și astfel de fapte, indiferent de contextualitatea lor, de timpul lor istoric, sunt profanări ale simțului justițiar general valabil.”
Ce prevede legislația internațională?
Iată documentația care a fost oferită la cererea redacției, de către avocați, pe care liderul de la Kremlin nu a luat-o în considerare atunci când a exclus sancțiunile aplicate copiilor în ordinele date autorităților:
• Convenția europeană a drepturilor omului (1950) – ratificată de Rusia.
• Declarația drepturilor copilului (1959) – adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Recunoaște dreptul copiilor la educație, joacă, la un mediu încurajator
• Declarația universală a drepturilor omului (1948)
• Declarația drepturilor copilului (1923) (după primul Război Mondial adoptată de Uniunea Internațională Salvați Copiii (Salvați Copiii)
• Convenția ONU cu privire la drepturile copilului
• Prima hotărâre CEDO privind dreptul la educație
• Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual (Convenția Lanzarote)
• Protocol facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la implicarea copiilor în conflicte armate (2000)
• Protocol facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă (2000)
• Convenția OIM 138 privind vârsta minimă de încadrare în muncă (1973)
• Convenția OIM 182 privind interzicerea celor mai grave forme de muncă a copiilor (1999)
• Convenția ONU privind statutul de refugiat (1951)
• Convenția ONU privind criminalitatea transnațională organizată (2000)
• Protocol împotriva traficului ilegal de migranți, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (2000)
• Protocol privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (2000)
• Directiva 2003/9/CE privind standardele minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre
• Directiva 2005/85/CE privind acordarea și retragerea statutului de refugiat
• Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie
• Tratatul de la Lisabona (2007) – primul tratat UE în care este menționată necesitatea protecției și promovării drepturile copilului (art. 2, alin 3 și 5)
Rusia a ratificat Convenția Europeană a drepturilor Omului, așadar hotărârile CEDO sunt obligatorii
Convenția cu privire la drepturile copilului este un tratat internațional adoptat de Națiunile Unite pe 20 noiembrie 1989, ce a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990, stabilind standarde globale care să asigure protecția, supraviețuirea și dezvoltarea tuturor copiilor, fără discriminare. Statele semnatare se obligă să protejeze copiii de exploatare sexuală și economică, violență și alte forme de abuz și să promoveze drepturile copiilor la educație, asistență medicală și un standard de trai decent.
Convenția adresează, de asemenea, drepturile copilului la nume și naționalitate, de a fi auzit, de a fi tratat corect când este acuzat de infracțiuni, când este lipsit de îngrijire parentala și alte drepturi. 196 de state, membre ale Națiunilor Unite au ratificat convenția, fiind tratatul cu cea mai largă și rapidă ratificare.
Convenția cu privire la drepturile copilului a adus schimbări importante din momentul ratificării ei de către România, în 1990. Subiecte legate de drepturile copilului au fost introduse pe agenda politică. Copiii cu nevoi speciale, exploatarea muncii copilului, accesul copiilor la educaţie, exploatarea sexuală, copiii afectaţi de HIV/SIDA, copiii soldaţi, nu mai sunt subiecte ascunse şi sunt discutate în forumuri naţionale şi internaţionale. Acesta este un progres important, dacă ne raportăm la anul 1919 când Englantyne Jebb, fondatoarea Salvaţi Copiii Marea Britanie, a redactat prima Declaraţie a Drepturilor Copilului, imediat după primul război mondial, prin care solicita atenţie prioritară asigurării protecţiei umanitare a copiilor.
Convenţia exprimă mai mult decât orice alt document, întregul spectru al drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale, culturale – şi prevede o dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de demnitate şi justiţie. Toate drepturile exprimate în Convenţie sunt importante şi necesare, se susţin reciproc fără să fie posibilă realizarea unei ierarhizări. În Convenţie, drepturile copilului sunt clare, concrete şi accesibile înţelegerii, iar prin aceasta este satisfăcută o primă condiţie în procesul respectării lor.
Pe măsură ce Convenția a fost aplicată, s-a constatat că protejarea drepturilor copilului necesită extinderea anumitor prevederi ale acesteia. În acest sens, până în prezent, au fost elaborate şi aprobate trei protocoale facultative: Protocolul facultativ referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă și Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate, care au intrat în vigoare în 2002, precum şi Protocol facultativ care stabilește o procedură de comunicare, intrat în vigoare în 2014. Acest nou protocol facultativ oferă copiilor o cale de recurs în caz de încălcare a drepturilor lor.
Protocol facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la implicarea copiilor în conflicte armate (2000) – are scopul de a proteja copiii de recrutare și folosire în ostilități, așadar face referire la vârsta minimă de participare directă la ostilități, vârsta de înrolare în armată, vârsta de recrutare voluntară în forțele armate naționale etc.
În vederea consolidării drepturilor copilului, România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, prin Legea nr.18 din 28 septembrie 1990.
Convenția definește copilul ca orice ființă umană sub vârsta de 18 ani exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă.
ARTICOLUL 2 din Convenție:
1. Statele părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenţie tuturor copiilor din jurisdicția lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţa etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.
2. Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.“
Articolul a fost publicat pe site-ul publicație online IMPACT, și poate fi accesat aici.