Despre pro Avocat Iasi: penal, asigurarilor, international. Articole

Despre pro Avocat Iasi: penal, civil, asigurarilor, international. Articole

Despre proprietar

GIANINA VERA POROȘNICU, proprietarul imobilului din Elena Doamna

Monument istoric din 1912 – „Casa Joseph Zoller” 

M-am născut în 1974 şi am trăit într-o casă plină de cărţi, multe achiziţionate de tatăl meu din anticariate, cărţi vechi şi rare. Am absolvit cursurile unui liceu de Filologie-Istorie şi, educată de gusturile tatălui meu, am iubit încă din copilărie icoanele şi cărţile vechi ale familiei.

Probabil de aici se trage iubirea mea pentru case vetuste şi din norocul de a mă fi ocupat încă de la 25 de ani de formalităţile juridice ale restaurării unui conac boieresc autentic şi celebru în Moldova.

Am avut şansa să fiu avocatul familiei princiare Sturdza şi să mă ocup de partea juridică a operei de restaurare şi reconstrucţie a Conacului Cantacuzino-Paşcanu din Popeşti, conac boieresc în secolul XVIII, Monument Istoric construit tot în stil neoclasic, ca şi Casa „Joseph Zoller“, de pe Elena Doamna din Iaşi.

Eram tânăr avocat atunci şi nici nu mi-am imaginat că, după 17 ani de la debutul în profesie, îmi voi achiziţiona un mic palat, în care nu a stat o familie princiară, ci un industriaş evreu bogat, dar cu gusturi princiare fără doar şi poate.

Portret in ulei – aprilie 2017 – autor: domnul Vasile Brânzan

Imobilul de pe Elena Doamna nr. 39A găzduieşte casa mea de avocatură. Este situat în „Zona Zero“ a Iaşului, între Palatul de Justiţie şi Tribunalul Militar, flancat în faţă de Hotelul „Hilton“ şi de cea mai nouă clădire a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ (cele mai înalte clădiri din Iaşi). În lateralele casei sunt alte două monumente istorice: Garnizoana Germană, casă de la începutul secolului XX (în dreapta) şi casa boierească de sfârşit de secol XVIII (în stânga).

Întreaga zonă este declarată sit istoric, dar, din păcate, este degradată arhitectural şi fizic, astfel încât funcţionarii Primăriei denumesc în jargon imobilului de pe Elena Doamna nr. 39A „Casa Versace”, fiind singura refacută în acest moment.

Restaurarea unui monument istoric este o operă anevoioasă, care ţine de acte, de aprobări şi de birocraţia administraţiei publice. De aceea, puţine persoane fizice se încumetă la acest efort. Legea nu sprijină astfel de iniţiative şi singurul avantaj care curge de la lege este scutirea anuală de impozit.

Şi, totuşi, cei care deţin case cu istorie spun că au spirit şi că lungul şir de generaţii care le-a locuit şi lungul şir de istorii, amintiri, epoci politice – toate dau reverberaţii, astfel încât ai sentimentul că eşti rudă cu toţi colocuitorii anteriori.

Cea mai duioasă amintire despre Casa Zoller am auzit-o la una dintre chiriaşe, care, la o vârstă venerabilă, de peste 80 de ani, şi-a amintit cum, după Revoluţie, a venit una dintre fiicele lui Zoller şi a rugat-o să-i permită să intre în imobil, pentru a putea să-şi vadă casa copilăriei, promiţând că nu revendică nimic. A vrut doar să se reculeagă…

Dacă am vreo părere de rău sau vreun regret faţă de această casă este că nu am putut salva ca „mărturii” frumoasele picturi de pe tavan. Acoperişul era din stufit şi decuparea ar fi necesitat tehnici costisitoare.

Casa a avut un arhitect foarte tânăr, Ionuţ Biciuşcă, cel căruia îi mulţumesc pentru efortul şi talentul cu care a desăvârşit opera de restaurare a Monumentului Istoric!

Calde mulţumiri adresez şi domnului Primar al Iaşului, Mihai Chirica, cel care s-a implicat în numele autorităţilor locale în actul cultural de refacere a Monumentului Istoric, fiind primul care m-a felicitat pentru că am redat oraşului „frumoasa casă“ de pe strada Elena Doamna nr. 39A, promiţând tezaurizarea ei prin includerea în albumul Iaşului, alături de toate construcţiile de patrimoniu ale acestui oraş cultural.

Aflată pe „linia de aur“ a zonei istorice Păcurari – str. Cuza Vodă – Târgu Cucu – str. Elena Doamna, Casa „Joseph Zoller“ închide apoteotic traseul de imobile aristrocrate, deschizând poate gustul altor ieşeni pentru vestitele şi frumoasele case boiereşti, pentru că, aşa cum m-a complimentat pentru efortul meu domnul Florin Cîntic, directorul Arhivelor Statului, „se naşte în epocă o nouă aristocraţie a gusturilor“.

Închei exprimându-mi cea mai mare bucurie care însumează efortul meu. Îmi vine să sar pe fereastră afară şi să-i sărut pe toţi cei pe care îi surprind că fotografiază casa: copii, turişti, ieşeni.

Nu există bucurie mai mare şi asta mă face să uit travaliul procedurilor administrative, celor de şantier, de proverbiala „ură“ a vecinilor care, ca şi pe Zoller altă dată, când îl reclamau pentru huruiala pe care o făceau utilajele performante aduse din Germania în fabrica sa de bomboane (monografic scrisă de domnul Mitican), şi pe mine m-au sabotat în cei trei ani de reconstrucţie a casei de patrimoniu.

Nu vă pot exprima bucuria de a sta într-o casă pe care o găseşti în monografiile oraşului şi care va ocupa un loc în albumul Iaşului contemporan.