„Dreptul la despăgubiri în cazul privării nelegale de libertate” - articol premiat de „Asociația Liga Avocaților din România”
Potrivit prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate are dreptul la repararea pagubei.
Prevederile legale amintite arată că, pentru naşterea dreptului la despăgubiri, caracterul nelegal al privării de libertate trebuie să fie stabilit, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
Întrucât, la nivelul instanţelor de judecată, a existat o practică neunitară vizavi de modul de interpretare a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, atunci când face referire la „hotărârile de achitare”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 15/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 946 din 29 noiembrie 2017.
Decizia amintită vizează examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara referitor la modul de interpretare a sintagmei "stabilirea caracterului nelegal al arestării preventive" din cuprinsul art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Astfel, Înalta Curte stabileşte faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate “trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia. Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate”.
Cu alte cuvinte, doar existenţa unei soluţii de achitare nu este suficientă pentru ca instanţa civilă, sesizată cu pretenţia reparării prejudiciului suferit, să constate îndeplinirea condiţiei caracterului nelegal al privării de libertate. Este necesar ca hotărârea judecătorească de achitare însăşi să conţină referiri din care să rezulte faptul că măsura preventivă a privării de libertate, ce a fost luată în cauza respectivă, a fost una nelegală.
În practică, interpretarea dispusă de Înalta Curte a fost extinsă şi asupra ordonanţelor de clasare, în sensul că, pentru a fi întrunit caracterul nelegal al privării de libertate, ordonanţa procurorului, prin care a fost dispusă clasarea cauzei, trebuie să constate, în mod explicit, caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate. Nu este suficient ca acest caracter, nelegal, să fie doar dedus din cuprinsul ordonanţei.
Prevederile cuprinse în Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile art. 5 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii conform cărora nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care: “(…) c) a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă de săvârşirea acesteia”. Convenţia impune ca măsura autorităţilor, prin care o persoană este privată de libertate, să fie luată în conformitate cu normele juridice interne, atât cele procedurale cât şi cele de fond.
Precizăm că cererea de chemare în judecată, prin care cel care se pretinde prejudiciat solicită repararea pagubei, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, va fi judecată de către o instanţă civilă, şi se va introduce în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor.
Nu în ultimul rând, apreciem că, deşi Înalta Curte a lămurit modalitatea de interpretare a sintagmei "stabilirea caracterului nelegal al arestării preventive", există o varietate de situaţii ivite în practica judecătorească, pentru care Înalta Curte nu a formulat un răspuns explicit, şi pentru care va trebui, probabil, demarată procedura stabilită prin art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Spre exemplu, ne punem următoarea întrebare: este îndeplinită condiţia caracterului nelegal al măsurii preventive a privării de libertate, atunci când se constată că, urmare a încălcării unui Ordin instituţional intern, măsura privativă a fost dispusă de un Parchet/instanţă care nu au fost competente
Concluzionând, justiţiabilii care reuşesc să probeze îndeplinirea condiţiilor legale amintite şi să facă dovada prejudiciului suferit, pot apela la instanţă, prin intermediul instrumentului legal amintit, pentru repararea, pe cât posibil, a daunelor suferite, chiar dacă putem afirma că nicio sumă de bani nu poate substitui o libertate pierdută, fie ea şi temporar.
Articol scris de Av. Gianina Vera Poroşnicu în colaborare cu Av. Dr. Smaranda Colţa