Gianina, avocata ce luptă cu arta în mână
Judecătorii, procurorii, notarii şi avocaţii complexează involuntar omul de rând cu „păsăreasca” lor. Chiar de către un cititor frecvent al DEX-ului, absolvent de liceu şi facultate la zi. Câteodată e mai uşor ce spune un doctor în fizică cuantică (cacofonie acceptată) decât un specialist al duelurilor din sălile de judecată. „Întâmpinare”, de exemplu. Te gândeşti că-ţi vine careva în vizită şi nu e civilizat să-l primeşti în halat de baie. Juridic, înseamnă cu totul altceva. „Contopiri” şi „descontopiri”, „reconvenţionale”, „grăniţuire” etc, un adevărat labirint de termeni. Plus formulările îmbârligate prin care trebuie să navigheze zilnic, oră de oră, minut de minut, îi fac pe cei din o lume aparte, o castă ce pare a vorbi cifrat.
De aceea, orice individ cu capul pe umeri şi mintea la purtător preferă oricând să facă mătănii, genuflexiuni într-un picior ori să umple cada de la baie cărând apă cu furculiţa, decât să ajungă în sălile de judecată. Că acolo, toate se petrec peste capul lui, omul asistă neputincios la cum alţii îi decid soarta.
Bine, de fapt, nu-i bine, s-a întâmplat şi trebe musai să mergi la „cremenal”. Acolo unde procurorul te bagă, nu te scoate, iar judecătorului i se fâlfâie. Te agăţi cu disperare de unicul tău posibil salvator, avocatul. N-ai altă şansă decât să te laşi total la mâna lui.
Iar avocatul începe lupta, înarmat cu proceduri, coduri, paragrafe şi alineate, jonglează cu „păsăreasca” spre năucirea ta completă.
Sunt mulţi care fac meseria asta. În oraş, să tot fie câteva sute bune. Mai toţi zugrăvesc aceeaşi imagine în mintea „clientului”. Gianina, nu. Total atipică, temperamentală de felul ei, câştigă procesele la foc automat, cu zâmbetul pe buze. Nu-i de mirare că apelează la ea atât marii interlopi, dar şi oamenii necăjiţi, săraci şi neştiutori de carte. Miniştri, precum Andreiuţ Năstase ori eroi naţionali, gen Florinuţ Morariu.
Care-i secretul ei? O întrebare ce şi-ai pus-o mulţi de-a lungul anilor şi n-au aflat răspuns. Pentru că trebuie să investighezi imaginativ şi fără prejudecăţi ca să înlături misterul.
Ca punct de plecare: ce face Gianina şi nu fac ceilalţi? Păi, în primul rând, nu stă într-un birou sobru şi searbăd, ci în Casa Zoller, monument istoric. Restaurată pe banii ei. Diferenţă netă de ambient. Altfel vine inspiraţia când redactezi actele pentru instanţă. Uneori, apar şi momente de blocaj, de lipsă a soluţiilor. Atunci, se aşează la pianul „Arthur Proksch”, improvizează ceva pasaje şi îi vin idei.
Sau contemplă fotografia lui Eminescu (achiziţie recentă, de natură să ridice economia locală), rememorând amintiri şi poezii până-i vin revelaţiile necesare. Că doar a fost olimpică la română, poetesă când apucă
Mai are şi alte alternative. O cântare la mandolină şi ceva încercări pictoriceşti au darul de a relaxa şi de a retonifia neuronii încinşi de cele speţe.
Ori răsfoieşte colecţia de caricaturi şi pamflete cu dedicaţie specială, primite cadou de-a lungul timpului de la artişti şi literaţi. Mai are şi alte pasiuni, una dintre acestea provocând o zicere proverbială. Casa de Modă Zoller.
Mai are şi alte două opţiuni de relaxare şi inspirare. Contemplă parcul auto, cu cele patru splendide maşini şi visează să-şi ia elicopter.
A ales să lupte cu arta în mână. E mai palpitant, mai plăcut şi, clar, plin de spirit. În comparaţie cu funcţionărismele clasice impuse de meserie. Mai nou, încearcă să facă şi prozeliţi. Avocaţii stagiari fac armată la ea.
Ăsta-i secretul! Bingo! La Mulţi Ani, Gianina!
Autor: Marcel Flueraru