În forme primare, asigurările au fost prezente odată cu primele grupuri sociale organizate care, într-o formă sau alta, încercau să-și ajute membrii în caz de nevoie.

Dovezi ale existenței asigurărilor datează încă din Antichitate. Astfel, în Egiptul antic (în jurul anului 4500 î.Hr.), existau societăți de într-ajutorare a cioplitorilor de piatră. În Babilon, transportul era organizat în caravane, iar costurile disparițiilor erau suportate în comun de comercianți. Proprietarii de corăbii se înțelegeau ca acela care își pierdea corabia să primească alta în loc, cu condiția ca pierderea să nu fie din culpa proprietarului. De asemenea, în sec. V î.Hr., Pericle a înființat organizații care aveau ca scop ajutorarea membrilor și familiilor acestora în caz de incendiu, boală, deces.

Primele asigurări moderne apar odată cu secolul al XIX-lea în Franța și Anglia, unde se constituie primele societăți de asigurări pentru accidente pe căile ferate și rutiere.

Evoluția economică a României din ultima perioadă ne-a făcut pe toți să înțelegem rolul vital al asigurărilor în viața de zi cu zi.

Asigurarea constă în crearea unui fond de către persoanele fizice și juridice amenințate de riscuri din care se acoperă daunele și alte cerințe financiare imprevizibile. Acesta este și sensul dat de Legea 32/2000 noțiunii de asigurare: “operațiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualității un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu (moral sau material) pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.

Din punct de vedere juridic, asigurarea este un contract aleatoriu în care una din părți – asiguratul – se obligă să plătească celeilalte părți – asiguratorul – o sumă de bani pentru ca, în ipoteza producerii evenimentului asigurat, acesta din urmă să plătească asiguratului indemnizația stabilită prin contract. În unele situații, asigurarea apare ca un contract obligatoriu, încheiat în temeiul legii.

Asigurarea Obligatorie de Răspundere Civilă Auto – R.C.A. – acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul auto, pentru prejudiciile produse unei terţe părți în cazul unui accident rutier, prin intermediul acestui vehicul.

În cazul în care ați fost implicat într-un accident rutier produs din vina unei alte persoane, aflate la volanul unui autovehicul (sau chiar produs din vina conducătorului autovehiculului în care vă aflați), sunteți îndreptățit să solicitați despăgubiri (daune materiale și/sau morale) DIRECT asiguratorului RCA - emitentul poliței RCA – pentru prejudiciul suferit, și anume:

- în cazul vătămărilor corporale: atât persoana vătămată, cât și familia acesteia pot pretinde asiguratorului RCA despăgubiri pentru vătămarea corporală (daune materiale și/sau morale);
- în cazul decesului: familia persoanei decedate poate pretinde asiguratorului RCA despăgubiri pentru decesul rudei decedate în evenimentul rutier (daune materiale și/sau morale);
- în cazul avarierii autovehicului: pe lângă despăgubirile (daunele materiale și/sau morale) ce se cuvin persoanei vătămate și/sau familiei acesteia, asiguratorul RCA poate fi obligat (dacă este cazul) și la plata contravalorii autovehiculului avariat (cel în care se afla victima accidentului).

În domeniul asigurărilor, Cabinetul de Avocatură “Poroșnicu Gianina Vera” colaborează cu Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație din România (AVAC România) și dorește să ofere clienților posibilitatea obținerii despăgubirilor (daune morale și daune materiale) ce decurg de pe urma suferințelor fizice și psihice produse în urma accidentelor rutiere.

Cabinetul de Avocatură “Poroșnicu Gianina Vera” oferă în domeniul asigurărilor asistență juridică și reprezentare în vederea obținerii despăgubirilor (daune morale și materiale) în fața organelor de urmărire penală,în fața instanțelor de judecată, în fața firmelor de asigurări, precum și în fața Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) și Biroului Carte Verde din cadrul Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.).

De asemenea, Cabinetul de Avocatură “Poroșnicu Gianina Vera” oferă asistență juridică și reprezentare atât cetățenilor români din țară, cât și din străinătate, care au fost victime ale accidentelor rutiere produse atât pe teritoriul României, cât și în afara granițelor țării.

Legea cadru în domeniul asigurărilor este Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.

În fața organelor de urmărire penală:

- asistența juridică acordată învinuitului/inculpatului la efectuarea oricăror acte de urmărire penală; - formularea unor cereri și depunerea de memorii în conformitate cu dispozițiile articolului 172 din Codul de procedură penală; - examinarea materialului probator cu prilejul terminării urmăririi penale și construirea apărării indicând noi mijloace de apărare; - formularea unor cereri noi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală; - introducerea unor plângeri împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală care au vătămat interesele legale ale învinuitului/inculpatului potrivit dispozițiilor art. 278 și art. 278 indice 1 Codul de procedură penală.

În cazul luării unor măsuri preventive:

- acordarea asistenței juridice persoanelor reținute sau arestate; - întocmirea și susținerea unor cereri de înlocuire ori de revocare a măsurilor preventive în conformitate cu dispozițiile art.139 C.pr.pen.; - introducerea și susținerea unor plângeri împotriva ordonanței organelor de urmărire penală privind măsura reținerii, în conformitate cu dispozițiile art.140 alin.1 C.pr.pen.; - introducerea și susținerea unor plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea măsurii obligării învinuitului/inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara, în conformitate cu dispozițiile art.140 indice 2 C.pr.pen.; - promovarea, motivarea și susținerea recursurilor împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea, prelungirea ori menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

În fața instanțelor judecătorești:

- asistența juridică și reprezentarea în fața instanțelor judecătorești; - redactări plângeri, plângeri prealabile, cereri de constituire parte civilă în dosarul penal; - redactarea, introducerea și susținerea unor cereri de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune; - introducerea, motivarea și susținerea unor cereri de strămutare în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție; - ridicarea și susținerea unei excepții de neconstituționalitate în fața Curții Constituționale; - întocmirea de concluzii scrise în cauzele cu dificultate sporită ori când instanța de judecată dispune în acest sens.

Adaptarea și, mai ales, intrarea în vigoare a noului Cod Civil a luat pe nepregătite lumea juridică, profesioniști de renume ai dreptului civil fiind impresionați atât de dimensiunea apreciabilă a noii reglementări, cât și de cantitatea de informație ce trebuie asimilată din mers.

În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, multe din instituțiile Codului Civil nu sunt noi, ci reprezintă o reluare a vechilor instituții, care au fost reorganizate de către autorii Codului, pentru a le pune pe aceeași direcție cu doctrina și jurisprudența ce s-au dezvoltat de-a lungul a 150 de ani. Prin intrarea în vigoare a noului Cod Civil, s-a urmărit prezentarea într-un limbaj juridic actualizat în ceea ce privește terminologia.

Într-o mai mică măsură, Codul cuprinde și instituții noi, însă nu putem declara că acestea sunt de o noutate absolută, deoarece fie sunt preluate din alte sisteme celebre de drept (Franța, Elveția, Spania, Italia și, în special, Codul Civil din Quebec), fie sunt preluate din reglementări comunitare și alte documente juridice internaționale, fie sunt o codificare a jurisprudenței instanțelor judecătorești din țară și din străinătate.

Dreptul civil reprezintă acea ramură a dreptului ce aparține sistemului unitar al țării noastre care reglementează raporturi patrimoniale și personal nepatrimoniale, la care participă persoane fizice și persoane juridice care se află între ele pe poziție de egalitate juridică.

Funcția dreptului civil este aceea de a fi “drept comun’’ și se exprimă în ideea că, atunci când o altă ramură de drept nu conține norme proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apelează la norma corespunzătoare din dreptul civil. Din aceste considerente, s-a ajuns la concluzia că dreptul civil “împrumută” normele sale altor ramuri de drept, când acestea nu au nume proprii pentru un caz ori aspect, ori invers, alte ramuri de drept “împrumută” norme de la dreptul civil.

Serviciile oferite în cadrul cabinetului de avocatură îmbracă forme dintre cele mai diverse, precum acordarea de consultații și redactarea unei game largi de contracte și cereri, asistența juridică în procesul de negociere a intereselor clienților noștri în cadrul diferitelor proceduri judiciare și, desigur, reprezentarea în fața instanțelor de judecată, autorităților statului și a partenerilor de afaceri.

Specialiștii în Drept civil din cadrul cabinetului de avocatură oferă asistență juridică și reprezentare în materia revendicărilor imobiliare, în acțiuni privind constatarea dreptului de proprietate și apărarea acestuia, în procedura de executare silită, asistarea și reprezentarea în procedura înființării de asociații, fundații, organizații non-profit. De asemenea, redactăm o serie largă de documente, cum ar fi: cereri de chemare în judecată, notificări, somații, tranzacții etc.

Discuţii privind viciile de consimţământ în materia dreptului internaţional public

Prezentul articol realizează o analiză comparativă a viciilor de consimțământ și examinează maniera de reglementare a acestora în dreptul internaţional public şi în dreptul intern.

Astfel, conform dispozițiilor “Convenției de la Viena privind dreptul tratatelor încheiate între state” (1969), viciile de consimţământ sunt:
- încălcarea dispozițiilor dreptului intern al statului privitoare la competenţa de a încheia tratate
- eroarea;
- dolul;
- coruperea reprezentantului unui stat;
- constrângerea exercitată asupra reprezentantului unui stat;
- constrângerea exercitată asupra unui stat.

Viciile de consimţământ sunt sancţionate în materia dreptului internațional public, ca și în dreptul civil intern, cu nulitatea, fie absolută (cum este în cazul constrângerii exercitate asupra reprezentantului statului și constrângerii exercitate asupra statului), fie relativă (cum este în cazul încălcării dispozițiilor dreptului intern al statului privitoare la competenţa de a încheia tratate, erorii, dolului, coruperii reprezentantului unui stat).

În anumite cazuri, dispoziţiile dreptului intern se regăsesc întru totul în reglementările Convenţiei de la Viena, situaţie întâlnită în cazul dolului, dar sunt şi cazuri- încălcarea dispoziţiilor dreptului intern al statului privitoare la competenţa de a încheia tratate- în care Convenţia de la Viena introduce o dispoziţie ce se află în vădită contradicţie cu teoria civilistă în materie, statul putând să invoce el însuşi vicierea consimţământului său. În același timp, în dreptul civil intern, este consacrată regula conform căreia nimeni nu poate să-şi invoce propria turpitudine (culpă).

Conchidem arătând că maniera de reglementare a nulităţii, preluată din dreptul civil intern şi transpusă în dispoziţiile Convenţiei de la Viena, nu satisface exigenţele și rigorile definiţiei nulităţii.

Roxana Lupu- Nicolăiţă
Maria Paula Pantilimon- Tataru

BIBLIOGRAFIE
• Raluca Miga Beşteliu- “Public International Law. Introduction in the Public International Law”- All Printing House, Bucharest, 1998
• Valentin Constantin- “Public International Law”- Universităţii de Vest Publishing House, Timişoara, , 2004
• Ion Diaconu- “Treaty of Public International Law”- Lumina Lex Publishing House, Bucharest, 2002
• Gheorghe Beleiu- “Romanian Civil Law. Subjects of Civil Law”, Şansa Printing Press, Bucureşti, 1995, p. 178

Dreptul muncii este acea ramură a sistemului de drept alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective de muncă, atribuţiile organizaţiilor sindicale şi patronale, conflictele de muncă şi controlul aplicării legislaţiei muncii. Aşadar, dreptul muncii este un ansamblu de norme juridice cu un obiect distinct de reglementare– relaţiile sociale de muncă ce se stabilesc între cei care utilizează forţa de muncă- angajatorii/ patronii- şi cei care prestează munca- salariaţii/angajaţii. Principalele acte normative din Romania care reglementează aceste raporturi juridice sunt Codul Muncii R, Legea Dialogului Social (nr. 62/2011), HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, dar și multitudinea de acte normative care reglementează protecția cetățenilor români care lucrează în străinatate, funcționarea agentului de muncă temporară, detașarea lucrătorilor în cadrul prestărilor de servicii transnaționale, încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, plasarea forței de muncă în străinătate, activitatea zilierilor s.a.

Tot în această categorie pot fi incluse și normele juridice care reglementează sănătatea și securitatea în muncă, relevante fiind Legea nr. 319/2006R, HG nr. 1425/2006 modificată și completată, precum și cele circa 20 de hotărâri de Guvern care au transpus în legislația națională conținutul Directivei 89/391/CEE ori cele privind protecția maternității la locul de muncă, reglementări privind protecția lucrătorilor în cazul temperaturilor extreme etc.

Dreptul securității sociale cuprinde normele juridice ce reglementează relațiile de asigurări sociale, precum și pe cele ce privesc asistența socială. Prin intermediul acestei instituții de drept, persoana fizică este protejată de riscurile sociale care îi afectează existența. Protecția începe adesea înainte de naștere (îngrijirile prenatale) și se prelungește după moarte (pensiile de urmaș). Aici întâlnim reglementări (cele mai importante) în ceea ce privește sistemul de pensii (a se vedea Legea nr. 263/2010), sistemul asigurărilor de șomaj (Legea nr. 76/2002) sau cele din domeniul asigurărilor de sănătate (OUG nr. 158/2005).

Proceduri prealabile:

- inițierea procedurilor de conciliere;
- redactarea somațiilor și notificărilor de punere în întârziere.

În fața instanțelor judecătorești:

- redactarea și susținerea acțiunilor izvorâte din executarea/neexecutarea defectuoasă a contractelor;
- asistența juridică și reprezentarea în fața tuturor gradelor de jurisdicție.

În fața Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași:

- derularea formalităților legale pentru constituirea și modificarea actelor constitutive ale firmei;
- redactarea actului constitutiv inițial sau în forma actualizată al persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în Registrul Comerțului;
- redactarea actului adițional sau, după caz, a hotărârii adunării generale a membrilor sau asociaților ori acționarilor, a deciziei consiliului de administrație/ asociatului unic privind modificări ale actului constitutiv referitoare la sediul social, denumirea firmei sau emblema acesteia, durata de funcționare, domeniul principal de activitate și activitatea principală, administratori și/ sau cenzori, primirea sau retragerea de membri sau asociați, înființarea sau desființarea de sedii secundare, forma juridică, obiectul de activitate și codificare a acestuia în conformitate cu ordinul președintelui INS nr. 601/2002 privind actualizarea CAEN, majorarea sau reducerea capitalului social, divizare sau fuziune, dizolvare sau lichidare;
- redactarea statutului pentru societatea cu răspundere limitată cu asociat unic;
- completarea cererii de înregistrare și a formularelor tipizate specifice activității Registrului Comertului;
- darea de dată certă pentru actele redactate de firma de avocați.

În fața judecătorului sindic- procedura falimentului:

- cereri introductive în vederea deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului;
- acțiuni în anulare a unor tranzacții comerciale frauduloase ale debitorului;
- asistență juridică în întocmirea planului de areorgnizare judiciară;
- reprezentarea în cadrul comitetului debitorilor;
- formularea căilor de atac legale împotriva măsurilor dispuse de către lichidator sau judecătorul sindic;
- formularea și susținerea de contestații;

Participarea la negocieri de contracte comerciale și redactarea acestora:

- analiza proiectelor diverse de contracte și asistența pentru implementarea lor;
- asistența în negocierea, încheierea și derularea contractelor comerciale: obiective, condiții, determinare, durată, reînnoire, reziliere, cesiuni, arbitraje.

Dreptul administrativ sistematizează normele juridice referitoare la terenuri, indiferent de caracterul acestor norme şi de izvoarele formale ale dreptului în care aceste norme sunt cuprinse. Relaţiile sociale privitoare la terenuri există atât între particulari (persoane fizice şi juridice de drept privat), cât şi între persoanele juridice de drept public, ori între acestea şi particulari.

Dreptul administrativ reprezinta acea ramura distincta in sistemul national juridic si cuprinde o totalitate de norme juridice stabilite sau sanctionate de stat, care reglementeaza raporturi sociale de folosire a pamantului, conditiile si mijloacele de productie, in scopul folosirii lui rationale, al imbogatirii solului, precum si al apararii drepturilor si intereselor ale subiectiilor relatiilor administrative.

Dreptul administrativ ca ramura de drept distincta are obiectul sau de reglementare, principii si metode specifice, precum si norme specifice cuprinse in izvoarele acestor ramuri. Obiectul dreptului administrativ îl constituie, în principal, relaţiile sociale legate de folosinţa pământului, oricare ar fi destinaţia terenurilor, forma de proprietate sau persoana beneficiarului folosinţei administrative.

De asemenea, dreptul administrativ mai reglementează şi o serie de relaţii administrative ce privesc măsurile adoptate de către stat, în vederea realizării politicii sale administrative, adică a organizării şi evidenţei administrative. În obiectul acestei ramuri se mai includ şi relaţiile de natură administrativă născute în legătură cu realizarea măsurilor privind folosirea deplină şi raţională a tuturor suprafeţelor de pământ.

Aşadar, normele juridice ce alcătuiesc conţinutul dreptului administrativ ca ramură de drept se pot clasifica astfel:
- norme juridice care reglementează formele proprietăţii asupra terenurilor şi regimul lor juridic;
- norme juridice care reglementează modul de exploatare a terenurilor în România;
- norme juridice care reglementează sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară;
- norme juridice care reglementează folosirea, protecţia şi ameliorarea terenurilor.

În privinţa legilor aplicabile în domeniul dreptului administrativ, printre cele mai importante acte normative se numără:
- Legea nr. 18/1991 privind fondul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 7/1996 – legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 138/2004 – legea îmbunătăţirilor administrative, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 107/1996 – legea apelor, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, după cum a fost redenumită prin Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, republicată în M. Of. Nr.798/2sep. 2005;
- Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.

Medierea este o modalitate modernă, simplă, elegantă, rapidă și eficientă de rezolvare a conflictelor, o soluţionare prin alte mijloace decât acţiunea în justiţie, implicând costuri reduse.

Domenii de aplicare a medierii :
- protecţia consumatorului;
- neînţelegerile dintre soţi privitoare la: continuarea căsătoriei; partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la intreţinerea copiilor; orice alte neinţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii;
- conflicte în materie civilă privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, orice alte litigii ce privesc raporturi de vecinătate, revendicări, succesiuni, raporturi locative, drept de proprietate, tranzacții imobiliare, moșteniri, acțiuni de partaj, proprietate intelectuală, drepturi de autor;
- raspundere profesională (exemplu: malpraxis);
- litigii de muncă (izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă);
- cauze comerciale: somaţii de plată, pretenții, dispute de natură financiară; dispute cu privire la încheierea, executarea, interpretarea și rezilierea contractelor comerciale, clauze și despăgubiri prevăzute în contractele de asigurare;
- litigii în dreptul penal (în latura penală - infracțiuni pentru care legea prevede că răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților; în latura civilă - orice infracţiune cu privire la pretențiile civile;
- conflicte transfrontaliere în materie civilă și comercială;
- conflicte în alte materii (sport, învățământ, etc.).

Avantajele medierii :
1. Costuri reduse;
2. Rezolvare rapidă;
3. Procedură simplă si flexibilă;
4. Lipsa costului emotional;
5. Soluţie : câştig - câştig;
6. Scutiri şi reduceri de taxe judiciare;
7. Confidenţialitate, neutralitate, imparţialitate;
8. Păstrarea relaţiilor între părţi;
9. Prevenirea altor conflicte în viitor;
10.Soluţia este decisă de părţi, funcţie de nevoile lor.

Când puteţi apela la mediator ?
1. Înainte de a acţiona în justiţie;
2. După chemarea în judecată (în toate căile de atac, inclusiv în faza de executare silită);
3. Puteţi rezolva o neînţelegere / dispută pe cale amiabilă şi fară a fi necesară procedura în instanţă.

Medierea se adresează unui spectru larg de conflicte şi nu trebuie privită numai ca o alternativă la instanțele de judecată.

Puteți conta pe profesionalismul, neutralitatea, confidențialitatea și imparțialitatea mea în procesul de rezolvare a conflictelor pe cale amiabilă.

MOCANU NICULINA - BIROU DE MEDIATOR
Pentru detalii, informatii, programari sedinte mediere nu ezitati sa ma contactati la telefon 0746188824 sau e-mail [email protected].

Malpraxis-ul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra pacientului.

Avem o lege de reformare în domeniul sănătății, Legea 95/2006, care necesită ea însăși a fi reevaluată.

Cunoscutul dr. Tudor Ciuhodaru din Iași, medic primar în medicină de urgență, doctor în științe medicale, în prezent deputat, a făcut în anul 2014 o propunere de modificare a legii și de scurtare a procedurilor de dezdăunare către victimele malpraxis-ului (de luni de zile în loc de ani de judecată), propunere de lege care a trecut de Camera Deputaților.

În emisiunea de la postul local de televiziune TeleM Iași, împreuna cu domnul dr. Ciuhodaru dezbatem complexa problemă a malpraxis-ului în România.

Deși instrumentele de drept sunt deficitare în acest domeniu, în România există precedente judiciare încurajatoare de tragere la răspundere a sistemului sanitar public sau privat, a personalului sanitar: medic, asistent, brancardier etc.

România a pierdut la CEDO în cazuri de malpraxis nesoluționate corespunzător în sistemul nostru judiciar.

Dreptul malpraxis-ului este un drept al viitorului. Vom lua calea țărilor civilizate în termen scurt (legislația reclamă modificări și practica le impune pe piață). Dreptul malpraxis-ului e și un drept al prezentului: în procese civile sau penale, pacienții își recâștigă tot mai mult drepturile și statutul de deținători ai unei vieți ,,de mare preț’’.

Cât privește asigurările de malpraxis în forma actuală, trebuie intervenit legislativ cât de curând pe acest domeniu. Dar și în stadiul actual ele reprezintă un deziderat în astfel de procese: pacientul/ victima trebuie despăgubit pe sume foarte mari (polițele de asigurări din domeniul sanitar trebuie să crească).

Viața și sănătatea contează nu numai în cantitatea lor, ci și în calitate!

Despăgubiri consistente pentru acte medicale prejudicioase înseamnă normalitate și echitate, nu ‘’îmbogățire fără justă cauză’’!

În conferințe, în mass-media, în plenul Camerelor care legiferează în România, se recunoaște tot mai mult că serviciile medicale nu sunt întotdeauna excepționale din punct de vedere calitativ și corpul medical nu este impecabil.

Poate este oricând și oriunde greu să se ajungă la o cunoaștere ideală medicală, dar acest lucru nu scuză cazurile de culpă medicală, generatoare, de cele mai multe ori, de noi prejudicii morale și materiale.

Reglementarea ‘’câmpului’’ contractual, a naturii juridice corp medical-pacient și asigurarea prejudiciului prin intermediul unei asigurări de răspundere profesională au devenit probleme stringente ale lumii juridice contemporane românești.