Avocat drept penal Iasi - MORARIU FLORIN EROUL DE LA LONDRA – SINGURUL DIN ISTORIA ROMANIEI DECORAT DE REGINA ANGLIEI CU DISTINCTIA „THE QUEN’S COMMENDATION FOR BRAVERY”.

MORARIU FLORIN EROUL DE LA LONDRA – SINGURUL DIN ISTORIA ROMANIEI DECORAT DE REGINA ANGLIEI CU DISTINCTIA „THE QUEN’S COMMENDATION FOR BRAVERY”.

florin-morariu

Eroul de la Londra, Florin Morariu, cel care a primit Distincția pentru curaj și bravură
din partea reginei Elisabeta a II-a, Ordinul „The Queen’s Commendation for Bravery”, a
apărut în numeroase publicații internaționale din Europa și din lume, precum BBC, MIRROR,THE SUN, MAILONLINE, METRO, THE TELEGRAPH, INDEPENDENT din Regatul
Unit, LEPETITJOURNAL.COM, LE PROGRES, RTL INFO din Franța și în HUFFPOST
din Quebec.

Astăzi, Florin Morariu este în România, este angajat al Primăriei Iași și face cinste
ieșenilor.

 

Procesul internaţional Morariu Florin, eroul de la Londra, care a dat în judecată Marea Britanie, proces purtat de avocat Poroşnicu Gianina Vera

Florin Morariu are 33 de ani și s-a născut în Iași. Muncea în Marea Britanie în 2017 când a avut loc atentatul de la Londra cu cei trei teroriști înarmați cu cuțite, care au înjunghiat mai multe persoane, în centrul Capitalei Angliei.

Florin Morariu lucra la o brutărie londoneză din zona respectivă și a adăpostit un grup de 20 de persoane care au fost apărate astfel de atacul terorist.

Acesta a avut flerul și curajul de a înregistra în direct acele momente fierbinți, momente de panică pentru multă lume. Filmul a avut zeci de mii de vizualizări și a făcut înconjurul lumii.

Venit în România, Florin Morariu a dat în judecată statul britanic pentru că nu i-a asigurat o protecție eficientă după atentat, acesta pierzându-și locul de muncă și neputându-se întoarce în Anglia, unde viața îi era pusă în pericol. Din cauza unui vid legislativ, autoritățile au afirmat că nu îi pot oferi protecție.

Florin Morariu, ieşeanul care s–a luptat cu teroriştii la Londra, va solicita daune, cel mai probabil de la statul britanic * tânărul susţine că a rămas profund afectat după tragedia care a avut loc recent în Capitala Angliei * „Primesc tratament şi consiliere psihologică pentru şocul pe care l-am resimţit după acele momente de groază!“, spune Florin Morariu, care a contactat o casă de avocatură din Iaşi pentru a–l ajuta în demersul său

Brutarul ieşean care a înfruntat teroriştii la Londra, în urmă cu câteva luni, spune că intenţionează să solicite despăgubiri în cadrul instanţelor de judecată din Anglia, pentru trauma prin care trece acum. Florin Morariu spune că, de la incidentele dramatice din urmă cu aproximativ opt luni, urmează tratament şi şedinţe de consiliere psihologică, din cauza şocului pe care l–a resimţit abia după ce liniştea s–a lăsat în urma atacurilor teroriste.

„Din păcate, statul britanic nu m–a ajutat cu nimic. Am fost obligat să mă întorc în România, după ce proprietara locuinţei în care stăteam cu chirie m–a rugat să plec de acolo, deoarece se temea, pentru că atacatorii erau din acelaşi cartier. Nu am mai avut unde să dorm, nu mai aveam bani, pentru că zona respectivă a fost închisă imediat după atacuri, am plecat doar cu un troler şiîntr-un tricou, lăsasem geaca mea unei femei care leşinase pe stradă în timpul incidentelor. Mergeam pe stradă prin Londra, mă vedeam la televizor în vitrinele magazinelor de acolo, dar eu eram un imigrant fără casă şi fără bani. Acum sunt în concediu medical şi urmez tratament cu Sentraline (medicamentrecomandat în tratarea depresiei, tulburării de anxietate socială şi stresului post-traumatic la adulţi – n.r.) şi şedinţe de consiliere psihologică. Sincer vă spun că îmi este şi teamă să mă întorc în Londra, pentru că am sentimentul că voi fi nevoit să mă uit mereu peste umăr“, spune cel care este considerat în întreaga lume un erou.

Gianina Poroşnicu: „Florin trebuie ajutat!“

Acesta a adăugat că a contactat o casă de avocatură din Iaşi, pentru a face demersurile legale în privinţa solicitării de despăgubiri în Anglia. „Am contactat–odeja pe doamna avocat Gianina Poroşnicu, cea care m–a reprezentat şi în trecut. Vom merge împreună şi vom vedea ce este de făcut. Ştiu doar că autorităţile din Marea Britanie nu mi–au oferit niciun fel de protecţie în urma acelor atentate, niciun fel de siguranţă, am fost tratat ca şi cum aş fi făcut ceva rău, nu un lucru pozitiv! Am fost nevoit să stau acolo cu teama că pot fi oricând o ţintă. De la Poliţie, de acolo, mi s–a spus că nu pot intra în programul de protecţie a martorilor, pentru că… atacatorii au fost ucişi! Cei de la Ambasada României din Londra mi–au spus că nu pot să–mi ofere niciun fel de protecţie, pentru că nu au fonduri în acest sens şi mi–au sugerat să plec de acolo. După atacuri, prinţul Charles a vizitat brutăria în care lucram, iar, după aceea, vânzările companiei au crescut în mod considerabil“, a precizat ieşeanul.

La rândul ei, avocata ieşeană Gianina Poroşnicu susţine că va încerca să îl ajute pe Florin. „Un om care înfruntă un astfel de pericol merită să fie ajutat, nu doar de mine, ci de toată lumea. Nu e normal ca victimele unor astfel de incidente tragice să fie nevoite să sufere întreaga viaţă, în loc să fie ajutate. În curând, vom merge împreună în Anglia, pentru a vedea ce trebuie făcut şi de ce nu s-aîntreprins nimic până în acest moment pentru el. Florin este un client mai vechi de–al meu şi este un om care s–a comportat impecabil într–o situaţie extrem de periculoasă“, a declarat Gianina Poroşnicu.

„Dacă eu păţesc ceva, cine este responsabil pentru mine?!“

Incidentele de la Londra, în care mai mulţi oameni şi–au pierdut vieţile, l–a surprins pe Florin Morariu la locul de muncă. Acesta spune că a reacţionat împins de adrenalină, dar şi de faptul că a fost martorul unor clipe tragice.

„Am văzut cu ochii mei cum un bărbat a fost înjunghiat în repetate rânduri şi a murit. Am aruncat o navetă către un atacator, care s–a ferit, apoi am aruncat şi cu a doua, care l–a lovit în cap. Apoi a ajuns la faţa locului o maşină de Poliţie. După acele momente am fost oprit constant pe stradă şi felicitat, de prieteni, de străini, am primit mii de mesaje de la diverse persoane, dar nimeni nu ştie că, acum, eu sufăr. Îmi este teamă să mă întorc la muncă acolo, nu am găsit nicăieri o locuinţă în care să stau cu chirie, pentru că vreau să îmi pot permite să îmi cresc copilul şi să–mi ajut părinţii, care sunt pensionari“, a subliniat ieşeanul.

Florin spune că şi–ar fi dorit ca, după atentate, autorităţile britanice să îi ofere susţinere, un loc în care să poată dormi liniştit, o oarecare protecţie, care să îi confere un sentiment de siguranţă, şi, de ce nu?!, poate şi cetăţenie. Însă, din păcate, aceste lucruri nu s–au întâmplat, chiar dacă, din câte ştie, legislaţia britanică prevede anumite compensaţii pentru astfel de situaţii. „Acesta este şi motivulpentru care intenţionez să cer daune în instanţele din Anglia, pentru că nu am fost susţinut sau ajutat în vreun fel. Am pierdut siguranţa unui loc de muncă, plus un anumit venit, ce–mi permitea să mă întreţin. Dacă eu păţesc ceva, cine este responsabil pentru mine?!“, a mai spus eroul de la Londra. Acesta a adăugatcă a fost felicitat şi a primit diplome din partea Asociaţiei AEDER, din Anglia, dar şi din partea primarului Iaşului, Mihai Chirica. De asemenea, fapta acestuia a fost evocată atât de preşedintele României, Klaus Iohannis, cât şi de Theresa May, premierul Angliei.

Amintim că, la începutul lunii iunie a anului trecut, mai mulţi terorişti au atacat trecătorii de pe străzile Capitalei Angliei, reuşind chiar să ucidă câteva persoane, până în clipa în care au fost doborâţi de Poliţie. Astfel, trei au fost împuşcaţi şi ucişi de oamenii legii, în vreme ce alţi 12 au fost arestaţi. În cadrul incidentului, Florin Morariu a reuşit să stopeze pentru câteva momente unul dintre atacatori, după ce i–a aruncat în cap navete cu pâine, ieşeanul lucrând ca brutar şi fiind în timpul orelor de muncă.

Ciprian NEDELCU

Articol apărut în ziarul Evenimentul în data de 16 Ianuarie 2018: www.ziarulevenimentul.ro

 

Florin Morariu, eroul de la Londra, decorat de Regina Marii Britanii cu distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”

 

Prin distincția „The Queen’s Commendation for Bravery” se recunoaște prețuirea față de militarii și civilii care dovedesc sacrificiu și curaj în numele națiunii britanice.

„E măgulitor pentru oricare avocat să știe că un client pe care îl reprezintă este decorat de Casa Regală a Marii Britanii. Florin Morariu este un adevărat erou, cu toate că modestia și simplitatea pe care nativ le are îl fac să fie mai reținut în cuvinte. Într-o situație disperată, Florin și-a pus propria viață în pericol pentru a-i salva pe alții, un gest altruist pe care nu știu câți dintre noi l-am face dacă ne-am afla întro ipostază similară. Meritul acestei distincții îi aparține în totalitate!”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocatul care împreună cu casa de avocatură Levenes îl reprezintă pe Florin Morariu.

Articol apărut în publicația VremeaNouă.ro

 

Florin Morariu, ”Eroul cu făcăleţ” de la atentatele din Londra, PREMIAT de o altă instituţie din Marea Britanie, după anunţul că va primi o înaltă distincţie din partea reginei

Florin Morariu, supranumit „eroul cu făcăleţ de la Londra”, care va primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery” din partea Marii Britanii pentru faptele de care a dat dovadă în timpul atacului terorist din iunie 2017, anunţă că va fi premiat şi de Metropolitan Police.

Ieşeanul Florin Morariu a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, că a primit o înştiinţare din partea Poliţiei Metropolitane că, pe data de 21 august 2018, va fi premiat în Capitala Angliei de către instituţie. Metropolitan Police, instituţie cunoscută şi sub denumirea populară de „Met”, este forţa poliţienească teritorială responsabilă cu menţinerea ordinii publice în zona Londrei. Instituţia are şi responsabilităţi la nivel naţional, precum coordonarea acţiunilor antiteroriste şi protejarea Familiei Regale britanice, dar şi pe membrii Guvernului.

„Am primit un e-mail din partea Metropolitan Police. I-am contactat şi m-au anunţat că, pe 21 august, trebuie să merg în Londra, la sediul lor, pentru a fi premiat. Mă bucur că, după anunţul că voi primi distincţia din partea Reginei Marii Britanii, acum am fost anunţat şi de Metropolitan Police că voi fi premiat. Deşi a trecut mai bine de un an de la atentatele din Londra, mă bucur că nu am fost uitat. Aştept un semnal din partea Metropolitan Police, pentru a merge la Londra”, a declarat Florin Morariu.

În acelaşi timp, avocata care îl reprezintă pe ieşean, a declarat că speră ca autorităţile din România să ia exemplu de la cele britanice şi să îi recunoască meritele.

„Sper că şi autorităţile locale vor lua exemplul celor britanice şi vor arăta o recunoaştere concretă valorii gestului eroului de la Londra”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, avocata Gianina Poroşnicu.

În urmă cu o lună, Florin Morariu declara că a primit o scrisoare din partea autorităţilor britanice, prin care este propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery”. Distincţia reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.

Articol apărut pe mediafax.ro

Ieşeanul Florin Morariu va fi decorat de Regina Elisabeta a II-a pentru acţiunile curajoase în timpul unui atentat la Londra

Românul Florin Morariu, care a devenit cunoscut ca urmare a faptelor sale curajoase din timpul atentatului terorist din 3 iunie 2017 de la Londra, va primi distincţia Commendation for Bravery, oferită de Regina Elisabeta a II-a, în semn de recunoştinţă pentru eroismul său, conform listei decoraţiilor care mai conţine alte 19 nume, informează joi BBC şi The Telegraph.

Florin Morariu va fi decorat ”pentru că a oferit adăpost celor care au scăpat de atacul terorist de la Londra la 3 iunie 2017”, după cum se spune în motivaţia propunerii de decorare, conform news.sky.com, care publică lista integrală cu numele celor 20 de persoane recomandate pentru a primi diverse distincţii din partea Reginei.

Potrivit site-ului Guvernului britanic, decoraţia ”Commendation for Bravery” se acordă în semn de recunoaştere pentru curajul celor care au salvat sau au încercat să salveze viaţa cuiva.

Oricine poate să facă propuneri pentru acordarea unor astfel de distincţii, luându-se în considerare gradul de risc, gradul de conştientizare de către cel nominalizat în legătură cu pericolul existent şi persistenţa (acţiunii sale). Pot fi propuse şi persoane care nu au cetăţenia britanică şi chiar persoane care au decedat (acestora urmând să li se acorde un premiu postum). Toate propunerile sunt evaluate de Comitetul George Cross, care face recomandări Reginei, cea care acordă distincţiile. Conform unei postări de pe pagina de Facebook a lui Florin Morariu, propunerea pentru decorarea sa a fost făcută de premierul britanic, Theresa May.

Daily Mail scrie că Regina va acorda joi medaliile într-o ceremonie specială.

Florin Morariu, din Iaşi, se afla la Londra unde lucra ca brutar, când un atac terorist a avut loc în capitala britanică: trei atacatori aflaţi la bordul unei camionete au intrat în plin într-o mulţime de pietoni în zona London Bridge, după care au ieşit din vehicul şi au atacat trecătorii cu cuţite, înainte de a fi ucişi de poliţie. Şapte persoane au murit şi patruzeci şi opt au fost rănite. În acele momente, românul a adăpostit în jur de 20 de oameni în brutăria în care lucra. Între timp, el a revenit în ţară. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Florin Morariu, eroul de la Londra: „Nu mi-am imaginat că voi fi erou. Cel mai probabil, Dumnezeu m-a ales pe mine!”

Ovaționat de-o lume întreagă, „eroul de la Londra” se descrie modest, „un om simplu”, cu toate că urmează să primească de la Casa Regală a Marii Britanii distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”. Florin Morariu are o privire blândă și un suflet care ascunde suficiente neliniști sau greutăți pe care vrea să le ducă doar cu el însuși. Florin a dobândit neașteptat o notorietate pe care n-a urmărit-o și nici nu și-ar fi închipuit vreodată că o va dobândi. „De ce eu, mă întreb și eu de multe ori. Cel mai probabil, Dumnezeu m-a ales pe mine!”. Nu întâmplător îmi spune acest fapt, urmând să aflu, pe parcursul minutelor scurse de-a lungul conversației noastre, că Florin citește multe cărți religioase, mai ales în ultimul an. Îi ridică semne de întrebare, îmi spune, în acele cărți găsindu-și și răspunsurile care-i lipsesc atunci când încearcă să înțeleagă lumea. Nu pentru că l-ar neliniști oamenii, ci pentru liniștea proprie care, după cum tot el îmi mărturisește la finalul întâlnirii noastre, la modul ideal, s-ar transpune „într-un loc în care să n-aud decât natura. În pădure, unde m-aș putea deconecta de griji și orice altă chestiune apăsătoare. Fără rețele de socializare, fără mass media, fără telefon mobil. Doar eu, sufletul meu și Dumnezeu. Așa arată liniștea pentru mine!”.

Articol apărut în publicaţia insociety.ro

London Bridge terror attack heroes on Civilian Gallantry List

Heroes of the London Bridge terror attack, including two who died, have been recognised for their bravery.
Three police officers and five members of the public who confronted the attackers or aided others are included on this year’s Civilian Gallantry List.
Twenty people in total have been approved by the Queen for awards to recognise their „outstanding bravery”.
These include a paramedic who helped knife attack victims and four men who rescued 63 people after two shipwrecks.

Romanian Florin Morariu, who threw crates at the attackers then helped people hide in his bakery, has also been recognised with the same award. Florin Morariu threw crates at the attackers before hiding people in his bakery.

Articol apărut pe bbc.co.uk

Ieșeanul Florin Morariu, eroul de la Londra, decorat de Regina Marii Britanii cu distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”