Infracțio Avocat Iasi: penal, civil, asigurarilor, international. Articole

Infracțio Avocat Iasi: penal, international. Articole

Infracționalitatea cibernetică

infracionalitatea-cibernetic

Infracționalitatea cibernetică reprezintă o amenințare serioasă pentru întreaga societate a secolului XXI. Infractorii din mediul online au realizat că atacurile informatice sunt mai profitabile și, cu ajutorul anonimității pe care și-o poate asigura orice utilizator al Internetului, sunt mult mai dificil de depistat. 

Conform Interpol, pagubele infracționalității cibernetice se ridică la peste 750 milioane de euro anual. Nu doar pagubele financiare sunt cele mai de temut. Oamenii nu mai au încredere în anumite servicii online, temându-se pentru datele lor personale. În același timp, și datele utilizatorilor de pe rețelele de socializare pot fi sustrase de hackeri, așadar oamenii trebuie să fie cât mai conștienți de riscurile lumii virtuale atunci când se înscriu pe astfel de rețele.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Criminalitatea organizată utilizează din ce în ce mai mult noile tehnologii și profită de orice ocazie pentru a-și extinde activitățile ilegale, atât în mediul online, cât și offline. Recentele cazuri emblematice, cum ar fi EncroChat, au arătat cât de sofisticate sunt aceste rețele de criminalitate organizată.” Infractorii folosesc diverse platforme online criptate pentru a nu fi depistați și pentru a îngreuna munca autorităților menite să îi oprească. Totuși, și în mediul online pot fi lăsate „urme”. Majoritatea activităților organizate de grupuri infracționale au nevoie și de elemente digitale, iar cu ajutorul celor mai moderne echipamente, aceste „urme” pot fi piste care să ducă la prinderea infractorilor.

În cazul EncroChat, poliția din mai multe state europene, mai ales din Franța și Olanda, au reușit să preia mesajele criptate dintre infractori și au ajuns să dezmembreze diverse structuri infracționale. Doar în Marea Britanie au fost arestați peste 700 de suspecți, iar autoritățile au confiscat peste 60 de milioane de dolari. EncroChat era un sistem de operare pentru telefoanele mobile ale infractorilor ce trebuia să le asigure comunicarea sigură. Un singur dispozitiv cu acest tip de sistem se ridica la un preț de 1000 de euro și au fost zeci de mii de clienți ai acestor telefoane modificate.

De asemenea, și dezinformarea care se produce pe Internet deservește oamenilor de rând, care doresc să fie protejați în acest mediu. Lipsa de informații oficiale, autentice și credibile duce la un „analfabetism digital”. În România nu este practicată educația digitală, astfel că putem fi mai predispuși acestor atacuri, uneori chiar fără să știm. Așadar, este responsabilitatea noastră să ne protejăm cât de bine putem, fie prin antiviruși, adblockere sau simpla evitare a unui anunț, de pericolele care pândesc din fiecare colț al Internetului.

 

                                                                                                                                                                        Autor,

                                                                                                                                                                       avocat Gianina Vera Poroșnicu,

                                                                                                                                                                       Baroul de Avocați Iași